DESCRIERE
Colonistii din Catan este un joc cunoscut si apreciat la nivel mondial, existand inclusiv campionate la acest nivel. Jocul are o harta modulara, care difera de fiecare data cand joci, iar scopul e sa fii primul care aduna 10 puncte. Harta e compusa din hexagoane pe care sunt ilustrate resurse, iar pe fiecare hexagon sunt numere ce indica de fapt o suma de zaruri.
Atunci cand iti vine randul, arunci cu zarurile, iar toata lumea care are o constructie (asezare sau oras) intr-un loc adiacent cu numarul indicat de suma zarurilor tale va primi o resursa din locul respectiv. Pentru a te putea dezvolta si pentru a aduna puncte, trebuie sa iti construiesti cat mai multe drumuri, asezari, orase, sa tragi carti de dezvoltare, iar toate acestea pot fi realizate doar prin combinatii de resurse. Pentru a putea avea cat mai des combinatiile de resurse potrivite ajungi sa le propui adversarilor schimburi, iar negocierea este nelipsita in aceste situatii.
Catan este unul dintre cele mai populare jocuri de societate din Romania si merita incercat macar o data!
Mai multe detalii aici